[franturi]
Înrameaza-ti gândirea copile, sa se zbata doar pe alocuri,
e praf afara, e praf inauntru. sa deschid geamul, intra mai mult. sa nu-l, ma sufoc.
sa las s-atarne o mana pe geam, sa ma prinzi de-un deget.
de ce nu? ceasul l-ai scapat pe strada, oricat ti-am spus, l-ai pierdut. oricum, stim bine ca nimeni nu a trait vreodata in prezent.
mi-am ars talpa pe asfalt si-am inghitit in sec. mi-am adus aminte, atunci, de soare.
era uscata in clipa, dar daca cerul are nuanta de nebunie, intotdeauna iti ajunge sub picioare.
Despre vise ciudate, în gari parasite, cu usi gigantice înaltându-se spre cer. Si despre a sta cu spatele la ele. Vreau o scara de funie, s-o arunc peste zid. Si-am tacut.”
Pentru ca vreau, si vrei, si vrem. Aproximativ acelasi lucru.
esti la mare, iti sapi groapa in nisip. nu esti, ai intotdeauna praful..
vreau sa-mi pun in piept si-n ceafa oglinzi, sa pot sa vad cu ochii inlauntrul meu. refractar, doar sa vad
apa, pamantul, focul si aerul sunt doar elemente lacome, contrar ideii ca omul ar fi lacom de ele. ne macina in fiecare clipa. exista doar falsa idee de armonie, cu care putem trai bine-mersi oricum. “nu trebuie sa ne obosim sa dam mana din dreptul ochilor. viata e prea scurta pentru asta.”
fasii din adevarul:
“zambetul neintinat al copilariei..”, “ticalosul de om se obisnuieste cu toate”.
“ca idee, ne reprezentam pentru totdeauna vesnicia drept ceva ce nu poate fi inteles, ceva urias, imens! Dar de ce trebuie sa fie neaparat imensa? Si de ce vesnicia nu e decat vreo magherita oarecare, inchipuieste-ti, o singura idee, un fel de baie taraneasca, afumata, cu panze de paienjeni prin colturi? inchipuieste-ti… “
[/franturi]
Un soi de retrospect. (tarzi-at,in*)
Fasia de azi ar suna
Creatorul se hraneste creand, cu creatiile sale. Cazand in lenevire, cade intr-o amorteala a simturilor, a mintii, o stagnare.
Ti-ai da seama daca un pictor a cazut dupa cat de ude ii sunt pensulele. Sau un scriitor, dupa cat de tocite-i sunt creoioanele. Un fotograf, poate dupa stratul de praf de pe aparat.
Stagnarea duce la infometare. Creatiile lipsesc, mintea se incetoseaza. Boala.
Nici unul dintre noi nu e puternic. Doar pozam
“Zici ca esti. Nu esti, de fapt nu esti deloc, pentru ca te sprijini cu o mana pe umarul meu si-acum.
Te-ai dezechilibra. Esti pe-o sfoara, calator.”
recomand Ion Anghel Manastire – “Noaptea nu se impusca”
