la’ndemână

Scaunul din dreapta, noaptea.

Stii, la un moment dat te-ai uitat atat de mult prin obiectivul ala, si-ai focalizat si defocalizat de-atatea ori, ca ai impresia ca poti face asta oricand si cu proprii ochi, ca ai cerculete pe pupila viewfinderului, ca sa faci asta mai eficient, ca, in fine, esti cel mai bun aparat foto posibil. pentru ca, stii ce exact sa inregistrezi.

seara, e somn, e oboseala, e ameteala de diluanti de la eternele ateliere neaerisite si ne leganam ca lungi umbre in autobuz, cu o mana strans pe bara portocalie, lucitoare.

soferu nu mai aprinde lumine inauntru, ca n-are rost. dupa asa zile, stii, aparatul viu oboseste. autofocusul se duce de rapa.

si uite asa, luminile masinilor, rosii, albe, galbene, lumini de pe strada, albastre, galbene, luminile de la cine-stie-ce magazin colorat, colorate si ele..devin dintr-o data mari, rotunde, pete, lungindu-se, intersectandu-se, comete, in jur.

e o calatorie ce-o fac 5 seri din 7 (:

ps: cum aparatul meu nu e nici de departe la fel de performant ca ochiul, are tendinta sa se stranga, sa coaguleze, un nucleu. intotdeauna centrat.
defect de fabricatie. simpatic defect.